Despre așteptări în timpul pandemiei

Vremurile tulburi ne îndreaptă în mod firesc către a căuta siguranță. Valul de petiții online din ultima vreme este un semn al încercării multora de a recăpăta o brumă de control în mijlocul haosului care ne înconjoară.  

Unul dintre domeniile în care vocile devin foarte stridente este cel obstetrical, și pe bună dreptate: sarcinile nu se complică doar atunci când e convenabil, și copiii se nasc când vor, nu când trece pandemia. Lipsa coerenței Direcțiilor de Sănătate Publică, situațiile absurde în care se găsesc femei însărcinate din Suceava, gradul mare de confuzie în rândul cadrelor medicale în privința multor aspecte legate de îngrijirea mamei și copilului, în lipsa unui ghidaj ferm din partea Ministerului Sănătății, sunt toate motive pertinente de revoltă.

Ce mă miră însă este gradul de indignare al multora, în privința unor lucruri bine cunoscute. Este chiar așa o mare surpriză starea sistemului medical? Îngrijirea mamei și copilului în România era până ieri o grădină de flori? Și dacă ne amintim totuși că era un teren aproape viran, este o pandemie GLOBALĂ momentul pe care îl alegem să schimbăm sistemul de sănătate? Cum? Cu cine? Cu ce resurse?

Un exemplu: cred că separarea mamei infectate sau suspecte de COVID19 de copil după naștere este o greșeală, și așa susține și Organizația Mondială a Sănătății. Cred asta pentru că aportul de anticorpi antiCOVID19 adus de laptele matern poate oferi protecție nou-născutului, mai ales în contextul actual de acces redus la servicii de sănătate. 

Ce nu iau în calcul sunt perioada de relaționare mamă – copil de imediat după naștere, sau popularea cu bacterii prietenoase a pielii copilului. Nu pentru că nu ar fi foarte importante, ci pentru că ambele sunt un lux pe care nu ni-l putem permite în acest moment, din două motive simple: resursele sistemului de sănătate românesc și pandemia COVID19.

Ar fi bine să nu separăm mama și copilul și să încurajăm alăptarea în cazul infecției COVID? Absolut. Putem face asta? Pentru un răspuns corect, ar trebui să petrecem puțin timp în spitalele românești- nu spitalul privat de București, ci în realitatea în care se zbat de zeci de ani, deopotrivă, medici și pacienți, încercând să facă din par roată și din rahat bici. Să mergem la fața locului și să ne punem niște întrebări importante: are acest spital X circuite funcționale care să facă față unor cazuri COVID în paralel cu cele non-COVID? Are acest spital suficiente saloane astfel încât să poată izola mamele/ nou-născuții infectați COVID19, de cele cu statut infecțios încă neclar, de cele care nu sunt infectate? Are acest spital suficienți medici, moașe și  asistente încât să deservească cel puțin două secții (infectați și non infectați) în paralel? Are spitalul suficiente materiale de protecție pentru personalul care va intra în contact cu cei infectați- mame și nou-născuți? Are spitalul destule pompe de sân, care pot fi sterilizate în timp util de suficiente ori pe zi, pentru hrănirea copilului cu lapte matern colectat? Are spitalul sistem de păstrare și etichetare a laptelui matern? Are spitalul personal suficient și instruit în asistarea mamei în alăptare și/sau susținerea lactației cu o pompă de sân, dacă aceasta există? 

Răspunsul la aceste întrebări este “nu” în marea majoritate a spitalelor din România. Și adevărul este că, în cazul tuturor întrebărilor care nu privesc COVID, răspunsul era “nu” și până acum. În realitate, contactul neîntrerupt mamă copil este în România o întâmplare fericită, nu o regulă. Asistența în alăptare- profesionistă, adevărată, în spital- este un basm. Susținerea în mod real a alăptării prin implementarea programelor de spital prieten al copilului este o excepție, și asta cu mare indulgență. 

La această stare de fapt, se adaugă o criză infecțioasă de proporții planetare. În toate țările afectate, chiar și în cazul celor care aveau sisteme bine puse la punct de îngrijire a mamei și copilului, multe dintre facilitățile legate de sarcină, naștere și îngrijire post-partum au fost suspendate pentru că așa se face în pandemie: se limitează orice contact pentru a reduce riscul pentru mamă, copil și pentru toate cadrele medicale/ pacienții cu care intră în contact. 

În România, nu avem luxul de a alege care servicii pot fi suspendate, pentru că ele erau oricum cvasiinexistente pentru mare parte din populație. Realist, sistemul medical românesc se zgribulește pe o plută, gonind către o furtună care a îngenuncheat țări aflate la ani lumină ca și dotare și pregătire. Cadrele medicale, alături de inițiative private, încearcă să construiască din mers o barcă, pe fundalul unei gestiuni catastrofale a sistemului de sănătate din cel puțin ultimii 30 de ani. În condițiile în care acești oameni își pun problema supraviețuirii- a lor, a familiilor lor și a pacienților lor- mi se pare fantasmagoric să le cerem acum ceea ce sistemul nu a reușit vreodată.

Îmi pare foarte, foarte rău pentru mamele și familiile care trebuie să traverseze o perioadă așa complicată ca venirea unui copil în această nebunie. Este normal să fiți triști, revoltați, furioși. Din păcate, toată furia și revolta nu schimbă faptul că traversăm cea mai gravă criză de după cel de-al doilea război mondial, și că aveți de-a face cu un sistem medical împins către limită, în care imprevizibilitatea și serviciile minimale sunt la ordinea zilei. 

Mi-aș dori ca cele de mai sus să nu fie adevărate, dar mi se pare mai util să vă gestionați corect așteptările. Sarcina, nașterea și primele săptămâni acasă cu copilul nu se vor petrece cum vi le-ați închipuit. În situația de față, în cel mai bun caz, mama găsește unde să nască, reușește să aibă copilul lângă ea, și ajung amândoi acasă neinfectați. Atât poate România (și multe țări de pe planetă) în acest moment. Orice legat de naștere naturală, alăptare de către mama infectată COVID19 șamd vor ține strict de resursele- materiale și emoționale- ale spitalului unde naști și ale medicilor implicați. Ignorarea acestei realități este periculoasă, pentru că vă împiedică să înțelegeți opțiunile concrete pe care le aveți și cu care va trebui să vă descurcați și să ne descurcăm cum vom putea. Pentru că acestea sunt țara și momentul istoric.

Din păcate nu e momentul pentru mari schimbări- nu se aude nimic peste vuietul COVID. Dar odată ce vom ajunge pe partea cealaltă a furtunii, sper să nu uităm de terenul viran cu care am pornit în călătorie. Majoritatea mamelor și nou-născuților sunt îngrijiți în condiții suboptime, nașterea naturală și alăptarea sunt încurajate mai mult prin sloganuri, contracepția accesibilă este un mit pentru multe femei din România în fiecare an, nu doar în 2020. Avem medici, asistente, moașe și infirmiere extraordinari, care suplinesc de multe ori lipsurile din sistem prin eforturi supraomenești. Dar ei au nevoie de o strategie de sănătate integrată, protocoale, finanțare, o bază materială de bun simț, respect și în vreme de pace. 

Toate se pot obține mai ușor prin susținerea fiecăruia dintre noi, și sper să ne păstrăm tot acest suflu civic și după pandemie.

Imagine Freepik

This Post Has 3 Comments

  1. Lucia Alina

    Adina, ajuta-ma te rog sa inteleg, sunt o mamica disperata! Ma aflu in saptamana 40 de sarcina si urmeaza sa nasc intr-un spital privat, in care am incredere din punct de vedere siguranta “igienico-sanitara”, ca sa-i zic asa. Am incredere si in medicul cu care urmeaza sa nasc si ma ingrijeste de ceva vreme. Problema este protocolul lor pentru limitarea infectiilor cu Covid 19 in cazul nasterilor naturale: iti fac testul pentru Covid fie cu 24 ore inainte de interventia programata, fie la internare daca iti doresti sa astepti pana se instaleaza travaliul. Iar eu fac parte din aceasta a doua categorie: am deja o cezariana de acum 7 ani, care a fost facuta pentru ca eram deja la finalul saptamanii 41 si bebe nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se nasca, iar medicul de atunci s-a speriat si mi-a enumerat cateva riscuri care pot aparea oricand. Prin urmare l-am scos atunci, desi nu avea nici o problema, si nu pot scapa de sentimentul ca fiul meu pur si simplu nu era pregatit sa se nasca. S-a adaptat destul de greu la viata extra uterina, ceea ce mi-a creat tot felul de anxietati cu privire la capacitatea mea de a fi mama. Practic a plans incontinuu timp de 3-4 luni. Nu am avut probleme cu alaptatul, l-am alaptat exclusiv, lactatia s-a instalat destul de repede. In fine, pentru al doilea copil imi doresc cu totul si cu totul altceva: mi- am dorit ca indiferent daca ajung sa nasc tot prin cezariana, macar sa astept travaliul, sa stiu ca bebe este pregatit. Cel mai mult mi-as dori sa incerc macar nasterea naturala. Si pana acum totul bine si frumos, dar a venit pandemia peste noi. Revenind la protocolul spitalului, acesta dicteaza ca pana nu se intoarce rezultatul mamei pentru Covid (aprox 24 de ore), mama nu are voie sa isi ia copilul in brate, daramite sa i se puna la piept… practic se naste, ti-l arata si te desparte de el pana vine rezultatul. Aici dilema mea: daca imi programez cezariana, ma testeaza cu 24 de ore inainte, a doua zi ma internez cand am deja rezultatul si am “liber” la copil imediat dupa interventie. Dar eu vreau sa stiu ca bebe este pregatit. Daca astept sa se instaleze travaliu, sunt testata la internare dar nasterea poate avea loc in mai putin de 24 de ore, dar daca nu am rezultatul testului nu am contact direct cu copilul nici o secunda. Asta poate dura mai multe ore (mult prea multe). Intrebarea mea si nevoia de a intelege ce este mai bine pentru bebelus: sa il “scot” fara sa se instaleze travaliul, sau sa astept travaliul si sa nu pot sa am contact cu el si pana la 10-12 ore dupa ce se naste?
    Multumesc anticipat!

    1. adinapaun

      Salut Lucia!

      Imi pare rau ca esti pusa in fata unei astfel de alegeri deloc simple, dar cum spuneam, din pacate acestea sunt vremurile. Daca ar fi sa aleg intre o nastere naturala (sau macar o nastere care se intampla cand copilul este pregatit) cu separare, si cezariana fara separare, cred ca as merge pe varianta nasterii declansate atunci cand copilul decide sa vina. In primul rand, daca circumstantele o permit, merita incercata nasterea naturala, datorita beneficiilor legate de microbiom pe care le aduce. Chiar daca incercarea se termina cu cezariana, copilul va fi trecut printr-un travaliu si va fi astfel mai bine pregatit pentru viata extrauterina.
      Evident ca nu e de dorit separarea mamei de copil imediat dupa nastere, dar ai deja la activ o alaptare care a mers brici- lucrurile merg in principiu mai usor a doua oara 🙂 In plus, cred ca dupa sase ani, ti-ai dat seama ca relatia mama-copil (si de alaptare, si emotionala) este suficient de complexa si robusta pentru a trece peste aceasta separare- oricat de nedreapta este. Va tin pumnii sa va iasa cat mai aproape de ceea ce iti doresti 🙂

  2. Lucia Alina

    Multumesc nespus! Cumva intuitia imi spunea si mie acelasi lucru, asa ca voi astepta pana se hotaraste el ca vrea sa ne cunoastem. Multumesc inca o data si ramane sa te urmaresc aici si pe viitor. Felicitari pentru activitatea intreprinsa, imi place mult tot ce scrii aici.

Lasă un răspuns