Prematuritatea în România

Eu și prematuritatea- Ghidul de îngrijire a prematurului pentru părinți

Am avut întotdeauna o mare simpatie pentru prematuri. Mi se pare că fiecare dintre acești micuți puțin cam grăbiți sunt o lecție de curaj și perseverență din care avem cu toții de învățat. Am de asemenea un mare respect pentru oamenii din jurul fiecărui prematur, de la echipa medicală la familia care susține de multe ori cu imens efort și sacrificiu drumul deloc ușor al prematurului către o viață normală.

Când a venit momentul pentru a alege o temă pentru lucrarea mea de masterat, prematuritatea a fost cea mai firească decizie. 

Unul dintre lipsurile pe care le-am identificat în sistemul de îngrijire a prematurului după externarea din maternitate este lipsa de informații pentru părinți. Aceștia au oricum nevoie de suport și ghidaj pe perioada spitalizării- și din păcate personalul suprasolicitat din spitale rar îndeplinește acest rol așa cum probabil și-ar dori. Însă nevoia de informații necesare pentru a întelege, proteja și susține prematurul în dezvoltarea lui crește exponențial la venirea- atât de așteptată- acasă. 

Asta m-a condus spre scrierea acestui ghid pentru părinți, care adună la un loc toate informațiile de care cred că familia are nevoie în perioada critică din jurul nașterii, spitalizare și primele luni acasă. 

Soluțiile propuse de Asociația Prematurilor

Din păcate, multe dintre spitalele din țară nu au dotarea necesară și/sau personalul medical pentru a putea îngriji prematuri, în special pe cei născuți înainte de 34 de săptămâni. Mai multe organizații printre care și Asociația Prematurilor încearcă să rezolve această problemă donând aparatură și organizând seminarii pentru medici, asistente și psihologi.

Pentru prematurii încă spitalizați, Asociația oferă și servicii gratuite de kinetoterapie pentru copii și consiliere psihologică pentru părinți.

Asociația Prematurilor s-a aplecat însă și asupra unei alte probleme a prematurității în România, și anume monitorizarea pe termen lung. 

AP a înființat astfel un Centru de Excelență în Prematuritate, unde o echipă intedisciplinară oferă consultații gratuite evaluare a copiilor nascuti prematur si  a copiilor cu dificultăți la naștere. Fac și eu parte din echipa acestui proiect extraordinar, care oferă și consultații gratuite în alăptare pentru familiile de prematuri.

Caravana de Monitorizare a Gravidelor cu Risc

Lipsa de monitorizare a gravidelor în sarcină este una dintre cauzele mortalității și morbidității infantile mari din România. O categorie importantă este reprezentată de nașterile premature care ar fi putut poate fi evitate sau amânate printr-o urmărire a sarcinii conform standardelor OMS. 

De aceea,  Asociația Prematurilor de dezvoltat un program de urmărire a gravidelor cu acces limitat la consultații medicale, Caravana de Monitorizare a Gravidelor cu Risc. 

Particip cu mare drag la aceste caravane, care oferă unor femei fără acces la îngrijire obstetricală de calitate poate prima ecografie și consultație din timpul sarcinii- sarcinilor. Îmi confirmă, de fiecare dată, nevoia de a dezvolta un sistem sustenabil de monitorizare a sănătății reproductive, la nivelul comunității. 

Cum puteți ajuta Asociația Prematurilor