În România, meseria de moașă presupune absolvirea unui program universitar de patru ani, adică a unei facultăți de moașe din cadrul unei universități de medicină. În primii doi ani studentele acoperă materii comune cu colegii de la specializarea Asistență Medicală Generală (anatomie, fiziologie, farmacologie, nursing, etc), iar în ultimii doi ani se apleacă asupra materiilor de specialitate ce privesc sănătatea mamei și copilului (obstetrică, ginecologie, neonatologie, boli infecțioase, etc).