„Mama, de ce ai atâtea poze cu caca de bebei în telefon?” este întrebarea preferată a mezinei mele în orice mijloc de transport. Aglomerat.

„Pentru că mă întreabă mamele lor dacă e un caca bun”.

„Nu învață la școala de mame cum e un caca bun?”….și aici începe să participe la discuție tot autobuzul.

Adevărul este că mamele- sau tații, sau bunicii, sau oamenii din autobuz- nu au de unde să știe cum arată un caca bun, și nu au răspunsurile la sute de întrebări care apar în primele luni de viață ale copilului. De la cele simple (buricul sub apă sau deasupra apei?) la lucruri mai serioase legate de câștig în greutate, alergii, colici, comportamente greu de explicat ale copilului.

Sunt multe întrebări sau situații care se fac simțite la ceva timp după o consultație în alăptare. De aceea, am gândit o soluție prin care să le putem linisti împreună, oricând li se năzare să apară.

Sunt astfel mai multe moduri prin care putem să rămânem în contact:

BASIC Consultație la domiciliu* și urmărire telefonică timp de 2 săptămâni: 400 RON

Câteva lucruri pe care le poate rezolva un consultant în alăptare în cadrul unei ședințe la domiciliu:

  • explicarea procesului de lactație si alăptare
  • ragade (răni mamelonare). Ragadele sunt în marea majoritate a cazurilor un simptom al unei proaste poziționări a bebelușului la sân
  • evaluarea elementelor anatomice ale sugarului care pot afecta alăptarea (frenuri linguale/ labiale restrictive, etc)
  • ghidarea mamei în poziționarea corectă a bebelușului la sân – cheia alăptării
  • angorjare fiziologică după naștere, sau angorjare mamară oricând în alăptare
  • mastită
  • slab câștig în greutate al bebelușului. Prima intenție atunci când copilul nu ia în greutate este corectarea alăptării, nu introducerea de lapte praf.
  • managementul lactației la întoarcerea mamei la locul de muncă
*Tariful de 400 RON se aplică în limitele orașului București. Pentru deplasări în zone limitrofe (ex. Corbeanca, Bragadiru, Roșu etc), tariful este de 450 RON.

NEIP (Nu există întrebare proastă) lunar: 200 RON

Pachetul lunar „Nu există întrebare proastă” poate continua urmărirea telefonică/ WhatsApp post consultație, începând la 2 săptămâni de când ne-am văzut. Presupune că mă puteți întreba (aproape*) orice despre alăptare, îngrijirea copilului, viața cu un copil mic. El se poate prelungi de la lună la lună, atât timp cât simțiți nevoia să aveți acest tip de suport lângă voi. 

NEIP (Nu există întrebare proastă) 3 luni: 800 RON

NEIP 3 luni include o vizită la domiciliu (vezi mai sus) și urmărire telefonică/WhatsApp/ răspuns la orice* întrebare timp de 3 luni de la întâlnirea noastră. 

NEIP (Nu există întrebare proastă) 6 luni: 1200 RON

NEIP 6 luni include o vizită la domiciliu (vezi mai sus) și urmărire telefonică/WhatsApp/ răspuns la orice* întrebare timp de 6 luni de la întâlnirea noastră. NEIP 6 luni include și o sedință de consiliere în privința diversificării.

Mă poți contacta aici pentru orice întrebări sau detalii în privința acestor pachete. 

Pe curand!

* Pot răspunde la întrebări ce se înscriu în competențele mele de moașă și consultant în alăptare. Dacă problemele cu care vă confruntați țin de competența unui medic de familie/ pediatru/ etc, vă voi îndruma către un astfel de specialist.