Am reunit aici câteva dintre proiectele din care am avut onoarea de a face parte, pentru a vă inspira. Mi-e greu să pun în cuvinte cât de multe lucruri bune mi-au adus aceste experiențe. Am cunoscut oameni unul și unul, am ieșit din zona de confort până am simțit că mi se întinde pielea, am început să înțeleg viața unor comunități- si problemele accesului la sănătate reproductivă- cum nu aș fi putut vreodată să o fac de pe un scaun din București.
Poate cel mai important, mi-au corectat perspectiva asupra propriei (bune) vieți, și au fost de fiecare dată un extraordinar exercițiu de învățare, empatie și înțelegere. Ceea ce vă doresc și vouă.